Fiscul american investeşte în suport suplimentar pentru Windows XP

de: Alexandru Puiu
14 04. 2014

Cu tot mai multe astfel de ştiri, trăiesc cu impresia că Microsoft va câştiga mai mult din Windows XP în următoarea perioadă decât în ultimii ani.

Un număr generos de ţări, bănci şi acum instituţii nu vor să-şi actualizeze computerele şi să renunţe la Windows XP. Din acest motiv, după ce Microsoft a încheiat oficial pe data de 8 aprilie, foarte mulţi s-au înghesuit să ofere sume generoase de bani pentru a prelungi viaţa respectivei platforme.

Microsoft a anunţat în urmă cu aproximativ şase ani că în 2014 va renunţa să mai ofere actualizări pentru o platformă veche de aproximativ 13 ani. Se pare însă că respectivul preaviz nu a fost suficient. Deoarece update-urile de securitate sunt foarte importante pentru un sistem de operare, mai ales în anumite medii corporate în care se lucrează cu date sensibile, mai multe instituţii guvernamentale profită de puterea lor financiară pentru a prelungi suportul gigantului din Redmond.

În cea mai recentă turnură de evenimente, IRS sau Fiscul American a decis să folosească câteva milioane de dolari pentru această activitate.

Peste jumătate dintre sistemele IRS rulează venerabilul SO. Deşi suma fabuloasă introdusă în visteria Microsoft ar fi putut fi folosită pentru un update la un sistem de operare mai recent, respectiva instituţie are alt proiect. Practic, va finanţa separat actualizările necesare pentru securitatea sistemelor şi, în acelaşi timp, va munci ca până la sfârşitul acestui an toate computerele lor .